MABO Coffee Roasters (RO)

O noua luna, o noua poveste. Pentru giveaway-ul din februarie, am ales prajitoria de cafea MABO din Bucuresti, fondata de Bogdan Georgescu impreuna cu prietenul Marius Beju, amandoi iubitori de cafea.

Originea numelui este simpla si cool, MABO reprezentand de fapt primele doua litere din prenumele fiecaruia. Bogdan este vicecampionul competitiei mondiale de prajit cafea din 2019 si campion la competitia pe tara, iar Marius activeaza in domeniul artistic, fiind impresarul mai multor artisti (printre care si AMADEUS).

Motivatia principala a inceperii business-ului a fost publicul care intreba mereu “cand o sa bem cafea prajita semnata de campion?”. Competitia mondiala care i-a adus titlul lui Bogdan a avut loc la Taipei, el concurand impotriva a 22 de alte tari, cel mai mare numar de tari participante intr-un asemenea concurs. Astfel si-a castigat reputatia si pe buna dreptate cafeaua de specialitate prajita de el este una dintre cele mai cautate din tara, poate chiar cea mai.
Incepand cu anul 2020, o mica prajitorie pe strada Vulturilor 31 in Bucuresti, Romania a luat viata si cafeaua de aici este vanduta in mai mult de 60 de locuri atat din tara cat si international.

Bogdan Georgescu, Mabo

Si totusi, cum se apuca cineva de prajit cafea si cum se participa (si castiga) la o competitie mondiala? Citind mai multe articole despre povestea MABO, am descoperit ca Bogdan este un fost IT-ist. Avand o viziune mereu altfel asupra lucrurilor, mai tehnica, dar mereu in perspectiva, el a pornit de la o intrebare simpla, aceea despre cum sa-si imbunatateasca cafeaua bauta zilnic. Oamenii care lucreaza in IT au o capacitate incredibila de a-si face viata mai usoara (cred ei) prin complicarea oricarui proces, astfel ca Bogdan a inceput cu inceputul si si-a prajit singur cafeaua! A cumparat un cuptor mic si a inceput sa invete despre prajit folosindu-l. Autodidact perseverent, a facut o imbunatatire la scurt timp, cumparandu-si un cuptor ceva mai bun, declarand intr-un interviu ca folosindu-l, reusea deja sa obtina o cafea “buna de baut”.

Prajind cafea, Mabo

Mai tarziu a inceput sa colaboreze cu cei de la SLOANE Coffee Roastery, aceasta experienta aducandu-i o multitudine de lucruri bune, printre care diferite traininguri, competitii (si premii) si cel mai important o viziune inca si mai ampla asupra lumii cafelei.

Cafeaua pe care o puteti gasi la prajitoria MABO provine din tari precum Colombia, Ethiopia, Brazilia, Kenya, Rwanda sau Peru. MABO nu-si procura cafeaua doar prin intermediul green seller-ilor, ci si prin cumpararea de micro-loturi. Acest lucru se traduce simplu prin faptul ca ei cumpara de la vanzatori care au o productie de doar cateva sute de kilograme intr-o recolta. In acest mod, MABO reusete sa vina mereu cu ceva nou, inedit, cafele rare, cafele cu scor SCA mare, atingand performanta de a fi singurul vanzator din lume pentru anumite sortimente. Super cool.

Pentru concursul meu, am cumparat o cafea Ethiopia, procesata natural, dar ei au fost super faini si mi-au facut cadou o cafea extra, care-mi place mai mult. Asadar, in urma giveaway-ul de pe facebook va voi darui o cafea procesata honey (miere), din Brazilia.

mabo cafea brazilia

Procesarea “honey”(miere) inseamna ca boabele de cafea au fost depulpate si lasate la uscat fara a fi spalate. Fermentarea pulpei ramase pe boabe ii ofera astfel cafelei finale o aciditate medie spre ridicata si mai multa dulceata. De acolo si notele de pepene galben din aceasta cafea. E yummy. In plus, acest proces este poate printre cele mai sustenabile (ca tot ne place sa folosim cuvinte mari), limitand consumul de apa si totodata salvand planeta. :)

my coffee mabo cup

Va invit sa descoperiti lumea funky a celor de la MABO direct pe site-ul lor si astept pareri dupa ce va veti delecta cu cafeaua prajita perfect pe care ei o vand : https://www.mabo.coffee/

P.S. : cat de cool sunt ambalajele lor? Mi-au placut la nebunie! :)

Va imbratisez, Miruna

Me On Instagram

Get The Best Of All Hands Delivered To Your Inbox

Subscribe to our newsletter and stay updated.